miercuri, 6 aprilie 2011

Intoarcerea acasa

Cineva m-a intrebat care e legatura intre limbi straine si proiectarea navala, cum de am facut schimbarea asta majora si nu am optat pentru un loc de munca mai ‘’caldut’’.
In primul rand m-am intors acasa, in locul unde am crescut si in fiecare dimineata, cand ajung pe faleza Dunarii, vantul ma saluta ca pe o veche cunostinta. Pontonul din fata Palatului Navigatiei a fost casa noastra in copilarie si toate pasagerele ne-au fost oaspeti, navele m-au fascinat intodeauna dar destinul nu a fost nici sa fiu capitan de nava, nici sa particip la constructia lor ci mi-a purtat pana la urma pasii pe o carare paralela. Ce ciudat e si destinul asta.........
Apoi, imi plac oamenii implicati, dedicati in a-si face treaba bine (nu cei care cad in extrema de a uita de lucrurile importante din viata), cei care privesc incercarile cu entuziasm si optimism si care incearca, prin ceea ce fac, sa imbunatateasca si sa construiasca punti de legatura. Si incerc, prin ceea ce fac in fiecare zi, sa fiu si eu astfel.
Am participat la un curs, de data asta in calitate de cursant, unde trebuia sa ne gandim la o trasatura definitorie de personalitate asociata numelui nostru. M-am tot gandit si nu am identificat nici una care sa inceapa cu ‘’N’’ asa ca am spus ‘’norocoasa’’, tocmai pentru faptul ca am descoperit un loc unde muncesc si ma simt ‘’acasa’’ si asta nu e putin lucru. ‘’Acasa sunt oamenii la care tii, asta inseamna acasa’’, e un vers de la programul ‘’Barney si prietenii, la care ma uit cu placere impreuna cu Daria.

vineri, 18 martie 2011

revenire


Mi-am luat o ''vacanta'' de la blog, perioada in care m-am orientat spre interior, incercand sa fac incursiunea spre sinele meu adevarat. Cineva m-a intrebat ce am descoperit, atunci nu aveam inca toate raspunsurile. Mi-am adus aminte de visele mele si ca sunt datoare sa incerc sa le urmez, de faptul ca pot face tot ce imi pun in minte daca imi doresc cu adevarat, ca trebuie sa caut provocarile si sa le primesc cu zambetul pe buze.
Daria m-a intrebat aseara: Mama tu de ce nu ai fost pe muntele Everest?'' Si mi-a zis cu naturaletea unui copil de aproape sase ani: mergem anul viitor. Initial m-am gandit ce sa caut eu acolo, dar apoi vorba Dariei, de ce nu? Ma bucur ca fetita mea ma invata in fiecare zi sa nu uit sa visez si ii promit ca atunci cand va fi mare o voi lasa sa isi urmeze visurile, in orice parte a lumii o vor purta pasii si voi fi de acord cu toate deciziile care o vor face pe ea, fericita. Promit sa am puterea sa o sustin sa fie ea insasi chiar daca nu voi fi intotdeauna de acord cu deciziile ei.