Mi-am luat o ''vacanta'' de la blog, perioada in care m-am orientat spre interior, incercand sa fac incursiunea spre sinele meu adevarat. Cineva m-a intrebat ce am descoperit, atunci nu aveam inca toate raspunsurile. Mi-am adus aminte de visele mele si ca sunt datoare sa incerc sa le urmez, de faptul ca pot face tot ce imi pun in minte daca imi doresc cu adevarat, ca trebuie sa caut provocarile si sa le primesc cu zambetul pe buze.
Daria m-a intrebat aseara: Mama tu de ce nu ai fost pe muntele Everest?'' Si mi-a zis cu naturaletea unui copil de aproape sase ani: mergem anul viitor. Initial m-am gandit ce sa caut eu acolo, dar apoi vorba Dariei, de ce nu? Ma bucur ca fetita mea ma invata in fiecare zi sa nu uit sa visez si ii promit ca atunci cand va fi mare o voi lasa sa isi urmeze visurile, in orice parte a lumii o vor purta pasii si voi fi de acord cu toate deciziile care o vor face pe ea, fericita. Promit sa am puterea sa o sustin sa fie ea insasi chiar daca nu voi fi intotdeauna de acord cu deciziile ei.
