''Nimic nu e ceea ce pare a fi''

Trec printr-o perioada in care a trebuit sa imi pun sub semnul intrebarii tot sistemul de valori pe care mi-am construit viata, mi-am pierdut iubirea, increderea in oameni, zambetul din ochi si cel mai important, dorinta de a trai-pofta aceea de gusta viata cu bune si rele. Sunt intr-o stare in care toate lucrurile ma lasa rece, nu ma bucura nimic, nici nu ma mai enerveaza nimic. As vrea sa plec in lumea Micului Print si dupa cum spune cantecul: "N-a sti nimeni ca m-am dus, numa' vor vedea ca nu-s''.
In perioada asta incerc sa vad oamenii din jurul meu asa cum sunt, m-am saturat sa ii privesc cu intelegere si sa vad doar partea buna a fiecaruia si imi dau seama ca nu identific nici un prieten, in sensul cel mai adevarat al cuvantului. Nimic nu este mai adevarat decat faptul ca atunci cand esti bine dispus, vesel-se gasesc si prieteni in jurul tau;cand esti interiorizat, cand ai chestii serioase pe care ai vrea sa le discuti cu cineva, dispar toti ca risipiti de vant.
Nimic nu e ceea ce pare a fi (o replica dintr-un film pe care tocmai l-am vazut) mi se pare atat de potrivita in ultima vreme, atunci cand incerci cu rabdare sa descoperi o persoana, poti fi surprins dar de cele mai multe ori, vei fi dezamagit.

La multi ani, fetita mea

Daria implineste maine 5 ani, ma uit la ea si nu imi vine sa cred cat de mare s-a facut.........La multi ani fetita mea frumoasa, sa fii la fel de vesela toata viata si fericita. Mami si tati au vorbit cu zana si va aduce un tort cu 5 albinute, asa cum ti-ai dorit.

110 ani de la nasterea unui autor de geniu

''Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită''.

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă.... Poate că îmi scriu chiar mie.


A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.

A iubi înseamnă a te naşte.

A oferi cultură înseamnă a oferi setea. Restul va fi o consecinţă.

Daria vara 2010

Despre fericire- George Tarnea

Printre multele poezii care imi plac


Sa fii departe
si sa doresti
vecinatatea unui gest
pe care doar prea cunsocutele maini
au darul sa-l infatiseze
cu simplitatea
rasaritului de soare
pe asternutul inrourat
al fiecarei dimineti.

Saptamana trecuta mi-am luat o zi libera pentru ca ma durea tot corpul de oboseala si nu ne-am mai grabit, ca de obicei, sa ajungem la gradi. Ne-am uitat putin la desene animate, una langa alta, in pat. Si deodata Daria imi zice: ‘’Mami, as vrea si eu un fratior sa am cu cine ma juca.........sau nu........, mai bine o surioara’’ (majoritatea colegilor ei acum frati sau surori bebelusi). Eu am oftat doar si am zis: Ei, Daria daca ar fi atat de simplu...........
Si ea imi spune senina: ‘’Pai mananca si tu mai mult si se rezolva’’.
Eram cu ceasca de cafea in mana si era sa o scap, nu stiam daca sa rad sau sa plang pentru ca Daria e cam nedumerita despre felul in care apar bebelusii, a vazut-o pe Ana cu burtica si a stat cu urechea lipita de burtica ei, uimita ca acolo poate fi un bebelus si apoi mamaia Maria i-a spus povestea cu barza care aduce bebelusi.
Fetita mea frumoasa, imi pare rau dar nu stiu daca vei avea vreodata un fratior sau o surioara, mamica nu mai poate trece inca o data prin ceea ce a trecut ca sa te aiba pe tine si Dumnezeu nu poate face aceeasi minune de mai multe ori. Ma doare sufletul, tare as fi dorit sa fie altfel dar uneori, oricat de tare ne-am dori, unele lucruri nu se intampla dupa sufletul nostru.

Fetita care a indraznit sa doreasca

Dimineata ajungem de obicei primele la gradi si Daria se uita si cand vede ca nu e inca nici un copil, ma roaga sa stau cu ea. (Programul meu e flexibil, pontajul e electronic asa ca stau opt ore din momentul in care ajung; problema e ca de cele mai multe ori trebuie sa o si iau si atunci o las cu doamna Nuti sa o ajute la ''curatenie''). Ma asez pe scaunelul piticilor si intru in lumea de basm a copilariei; uneori sunt asa de obosita, incat as ramane acolo dar stiu ca la serviciu multi depind de mine si nu pot lipsi. Stand pe scaunel imi aduc aminte ca am vrut sa devin educatoare dar viata avea o alta intentie cu mine asa ca am devenit profesor (tot pe acolo). Am dat examen la liceul pedagogic si culmea, am trecut probele eliminatorii-muzica (profesoara din scoala generala imi zicea ca e mai bine sa tac), sport si desen si media la romana si mate nu a fost destul de mare, parintii mei nu erau ''cunoscuti''. Pentru ca aveam medie mare si ramasesera locuri la multe licee din oras s-au gandit sa ne cheme si sa ne alegem un profil-eu tocmai ma inscrisesem sa dau examen la scoala profesionala. Cand ajung la repartizare, erau multe locuri la licee teoretice, nimeni nu stia atunci prea bine ce inseamna asta... Eu eram buna si la mate si la romana dar n-am inteles niciodata logic fizica, asa ca mi-am zis decat mate-fizica sa ma innebunesca, mai bine filologie. Mare ne-a fost surpriza cand ne-am trezit noi in clasa la liceu si aflam ca suntem de fapt la profil de limbi straine si avem 4 ore de engleza si 4 de franceza!!!!!!!!!!(iar inainte de 90 cine invata limbi straine....) si cand am mai vazut ca avem si latina, am zis ca nu ma mai duc la scoala
Profa' de engleza a inceput sa ne vorbeasca in engleza din prima ora si, cand a vazut ca ne uitam ca prostii la ea, si-a dat seama ca habar nu avem si au decis sa inceapa cu inceputul, unii au reusit sa invete, altii nu. Cel mai mult mi-a placut doamna de franceza, gen Mary Poppins-vesela, optimista, buna, ca un cantec frantuzesc si cu o rabdare de fier. Am invatat totul singura pentru ca mama muncea 10 ore pe zi si nu ne permiteam sa ma mediteze pe mine. Luam carti de la biblioteca si invatam, uneori ma apuca o enervare atat de mare incat le luam, ma duceam pe balcon hotarata sa le arunc afara dar imi aduceam aminte ca nu sunt ale mele........si le puneam la loc pe masa. Si pentru ca la biblioteca erau mai multe carti in limba franceza, m-am indragostit de scriitorii francezi mai mult si la examenul de bacalaureat am luat singurul zece curat la proba scrisa. In clasa a XIIa as fi vrut sa dau la o facultate in Bucuresti, la relatii internationale dar am inteles ca nu se poate cand m-am uitat la mama mea frumoasa si mi-am dat seama ca oricum facea un efort si pentru Galati. Diriginta mea, o femeie inchipuita, nu m-a incurajat in nici un fel, convisa ca nu voi reusi si a chemat-o pe mama la scoala sa ii spuna ca am avut tupeul sa scriu ca vreau sa urmez Facultatea de Relatii Internationale si sa devin ambasador. Nu am iertat-o niciodata ca a chemat-o pe mama sa o umileasca si i-a spus ''Doamna, nu va dati seama ca dumneavoastra sunteti femeie de serviciu.....la Facultatea asta se duc doar fii de ambasadori. Noroc ca mama mea, mai desteapta decat multi oameni cu facultate, i-a dat un raspuns intelept: ''Adica copiii unei femei de serviciu nu au voie sa aiba vise?''
Si am reusit a zecea din o suta de candidati, care mai de care cu pregatiri si meditatii pe toata durata liceului. M-am uitat de vreo trei ori pe lista, convinsa ca e o greseala si nu e numele meu si apoi m-am dus la mama la scoala unde lucra sa ii dau vestea cea mare-mama s-a asezat si a inceput sa planga;
Inca imi mai doresc sa ajung la Bucuresti si sa devin ambasador, probabil peste cativa ani.

''Supa de pui din suflet de copil''

Am devenit niste oameni marginiti, incarcati de prejudecati, care nu mai pot vedea si aprecia lucrurile adevarate la justa lor valoare si care judecam iubirea prin prisma noastra murdara si neclara. Mi-a ramas intiparita o expresie, o exprimare a unui adult pe care nu o pot uita: "eu n-as putea niciodata sa cresc copilul altuia''. Si prin contrast exprimarea unui copil: ''Ce inseamna sa fii adoptat? Inseamna, ca in loc sa cresti in burtica mamei cresti in sufletul ei''.

Cunosc oameni care au preferat sa ramana singuri, fara copii, avand aceeasi parere ca si adultul meu si oameni care sunt binecuvantati zi de zi de o bucurie pe care nimic altceva nu ti-o poate oferi.

Lectie de viata

Dupa atatia ani de profesorat, nu e zi sa nu ma intalnesc cu fostii mei elevi care sunt la randul lor parinti sau nu, pe majoritatea ii recunosc si mai stam si depanam amintiri. Baietii imi spun:
''Doamna profesoara, va aduceti aminte cand va invitam la cafea si spuneati, in alta zi, astazi ma duc cu altcineva si asa au trecut anii de liceu....''.
Zilele trecute am revazut o fosta eleva care m-a facut sa imi aduc aminte de lucrurile cu adevarat importante. Imaginati-va o fata frumoasa intr-un scaun cu rotile, cu mainile stranse de o boala groaznica si totusi, cu un zambet permanent pe buze. Nu stiu de unde are atata putere. Era eleva la o clasa de scoala profesionala care pregatea brutari si pentru ca era o eleva extraordinar de buna, ne-am gandit sa o ajutam sa treaca la o clasa de liceu teoretic si datorita faptului ca ii era destul de greu sa participe la orele de practica. Asa ca impreuna cu doamna directoare, am chemat-o sa o intrebam daca i-ar placea varianta gasita de noi. Raspunsul ei ne-a lasat fara replica: ''Doamna directoare, eu toata viata am visat ca o sa fac paine cu mainile mele, ca o sa simt aluatul cum prinde viata si ajunge frumos si rumen pe masa unui om flamand''. Cred ca in secunda aia, am ramas fara replica si mi-a venit sa plang ca unui copil prost.

zece motive sa ma mut in Bucuresti

Incerc sa gasesc motivatia de a veni in Bucuresti si de a o lua de la inceput, probabil cel mai puternic motiv ar fi acela sa imi implinesc visul. Orasul asta ma fascineaza si ma enerveaza in acelasi timp, ma cheama si ma respinge in ideea ca partea mea de visare nu poate face fata ritmului asta infernal. Oamenii mi se par ca niste robotei fara vise care se arunca pe trecerea de pietoni ca si cum de asta ar depinde viata lor, de a trece inaintea masinilor; in acest oras totul se face prea repede, oamenii au uitat pana si de propria fiinta.

Din seria ''figurilor de stil'' ale Dariei

Deoarece a trebuit sa fac operatie la un deget si in fiecare zi fac turul orasului gradinita-serviciu-gradi m-am imbracat mai mult sport in ultima vreme, fara pantofi cu toc sau ciorapi. Acum pentru ca s-a incalzit, m-am imbracat intr-o zi foarte elegant si, binenteles, mi-am luat niste pantofi cu toc mediu, care ii plac Dariei atat de mult incat am convenit ca ii dau ei cand va creste mare. Degeaba i-am promis ca ii iau altii mai frumosi si conform modei care va fi atunci, ea ii vrea pe astia........
Cand am ajuns la gradi, era doar Teo-un baietel cuminte ca o fetita. Dupa ce am schimbat-o pe Daria si m-am dus sa ii pun hainutele in dulap, Daria ii zice lui Teo: ''Teo, tu ai vazut ce pantofi are mama mea?!'' de parca ar fi fost vreun eveniment national........sau toata lumea trebuia sa ma admire pe mine.

Iubire

Cand iubesc cu adevarat oamenii au o anumita ''stralucire'' care emana din toata fiinta si mai ales din ochi; cand iubesc, oamenii sunt frumosi asemeni unui curcubeu sau unui rasarit de soare; daca am nostalgii dupa ceva anume, cred ca mi-e dor de starea asta de plutire si de continua mirare a propriei mele fiinte in fata a sine insasi. Cand iubesc, oamenii radiaza........Eu am ''stralucit'' vreo 4 ani cand am iubit prima oara, e vizibil pana si in poze. Acum mi-am pierdut stralucirea si ma simt straina si rece.

Daca imi doresc ceva pentru viitor este sa pot sa mai traiesc starea asta, sa permit ca aceasta stare sa ma mai binecuvanteze din nou si probabil ca atunci voi invata din nou sa traiesc 100%. Acum incerc sa gasesc starea asta in oamenii din jurul meu, de pe strada, casatoriti sau nu si inca nu am vazut-o, nici macar la cei care abia s-au cunoscut si afirma ca le este atat de bine impreuna......Dar astea ''sunt lucruri de mult uitate'' si ''oamenii mari sunt atat de seriosi''.

Flori de cires

''Stiu ce uimita-i culoarea albastra, am o gradina si o fereastra.........''

Am reusit sa imi salvez gradina de atacurile chistoacelor de tigari aruncate de vecinii mei, de atacul echipelor de muncitori care au refacut fatadele vecinilor; am facut curatenie de fiecare data cu speranta ca pomisorii nu vor muri, i-am dat cu var inainte de Paste si au inflorit minunat.......flori albe si roz. Au aparut chiar si florile pe care le-am plantat acum vreo doi ani si multe, multe papadii. La un moment dat am fost tentata sa renunt, imi ziceam: pentru ce atata munca, daca oricum nimeni nu apreciaza? Apoi mi-au venit in minte cuvintele lui: esti responsabil pentru tot ceea ce ti-ai apropiat, pentru floarea ta, pentru baobabi
Acum avem si doi pui de pisica: Tigrila si Negrila, prietenii Dariei. Sunt foarte nazdravani si se joaca toata ziua. Problema e ca sunt cam speriosi si nu vor sa vina la ''la mama'' cum spera Daria......

''A imblanzi''

Undeva in lumea asta mare exista un om care ''m-a imblanzit''. Cand imi este greu si ma simt singura, ascult CD-urile audio cu ''Micul print'' in interpretarea lui Florian Pitis pe care mi le-a daruit si sper ca este fericit acolo unde este.


http://www.youtube.com/watch?v=nSaz8f1ldqo&feature=related

Scrisoare pentru mama

'' Dumnezeu nu putea fi chiar peste tot si de aceea a facut mame'' -proverb japonez

Probabil ca n-am fost un copil usor de crescut, intotdeauna in continua miscare si niciodata in locul in care ar fi trebuit, mai mult baietel decat printesa...In copilarie am facut toate nebuniile posibile; cand vecinii m-au adus in stare de inconstienta dupa ce cazusem de la un etaj la altul (obisnuiam sa jucam baba oarba pe scara cand se oprea lumina) si m-am trezit a doua zi dimineata, am vazut privirea ta si mi-am dat seama ca trebuie sa ma opresc. Aveai prea multe probleme ca sa iti mai fac si eu altele. Prin urmare mi-am zavorat neastamparul adanc in interior si am devenit un model de copil, nici nu avea doamna diriginta ce sa iti spuna; Si mi-am dat seama ca e in puterea mea sa devin tot ce imi pun in minte: gratioasa, frumoasa, eleganta, etc.

Stiu ca esti foarte mandra de mine chiar daca nu esti de acord cu nimic din ceea ce fac, nu arat ca o femeie serioasa''de varsta mea'' si nici nu ma imbrac ca atare, am prea multe haine rosii si cam indecente, fustele sunt prea scurte, jeans-ii prea stamti, etc.

Mama tu stii mai bine ca oricine ca nu am cum sa fiu niciodata conventionala si ca nu ma pot incadra in nici un tipar, ca sunt mereu in continua schimbare, ca nu regret nimic din ceea ce am facut in viata, nici o decizie pe care am luat-o, mai ales faptul de a avea un copil cu orice risc si in orice situatie.

Iti multumesc ca m-ai lasat sa iau singura deciziile cele mai importante (desi in unele situatii, cred ca n-ai avut de ales, oricum as fi facut cum voiam eu). Sper sa iti mostenesc intelepciunea, puterea de a lupta cu viata si, peste ani, cand voi deveni bunica sa pot fi asemenea tie.

Niciodata sa nu regreti nimic. Daca ceea ce ti s-a intamplat a fost frumos, atunci ai avut ceva minunat. Daca ceea ce ti s-a intamplat a fost rau, atunci a fost experienta. -Victoria Holt

''Sa nu uiti, Darie!''

Majoritatea oamenilor uita de unde au plecat, chiar daca au ajuns intr-o anumita functie usor sau greu; sunt foarte putini cei care nu se schimba atunci cand ajung sefi sau dau de mai bine. Eu am invatat, de-a lungul timpului, ca doar despre propria persoana poti prevedea cu certitudine dar nici atunci....nu poti sti ce rezerve poti avea chiar de la sinele tau......Pana si sora mea s-a schimbat in momentul in care a dat de o viata mai buna, a uitat de vremurile cand muncea de la ora 5 dimineata si de toate greutatile pe care le-am trait impreuna.
Eu nu pot uita niciodata de unde am plecat si nici nu vreau, tocmai pentru a vedea unde am ajuns acum si pentru a-mi pastra contactul cu realitatea, roata vietii se poate intoarce atat de repede.....dar nimeni nu imi poate lua cine sunt acum si respectul cu care ii tratam pe ceilalti este cartea noastra de vizita
Nu voi uita vremurile cand nu aveam bani de tramvai sa merg la biblioteca si strabateam orasul pe jos, nici ca atunci cand m-am inscris la facultate am facut basici in talpi de atata umblat, nici ca am muncit in timpul facultatii ca sa imi pot permite sa imi continui studiile, nu voi uita niciodata ca doamna diriginta a fost deranjata ca eu, fata unei femei de serviciu am tupeul sa imi doresc sa lucrez in diplomatie. Probabil ca daca nu as fi citit povestea vietii lui Constantin Brancusi si faptul ca un simplu taran din Hobita a ajuns pe jos la Paris pentru ca asa dorea el sa studieze acolo, devenind astfel cel mai mare sculptor contemporan, as fi renuntat si as fi uitat. Chipul mamei mele si intelepciunea ei de om simplu si mai invatat decat cei cu trei facultati nu imi da voie sa-mi uit radacinile sau de unde am pornit. Si daca as alege sa tratez oamenii de sus, ar insemna sa reneg invataturile ei.

Aparenta

Incerc sa citesc in fiecare zi macar doua pagini care sa imi puna in miscare mintea dar aceasta refuza sa mai proceseze informatiile si sa mai urmareasca ideile, am avut doua saptamani grele si probabil ca vor veni altele si mai grele. Ca sa ma relaxez am citit un roman din acela de dragoste in care personajele se vad si stiu ca sunt facuti unul pentru altul, el e cel pe care l-a asteptat toata viata, etc. Binenteles ca l-am terminat intr-o ora pentru ca oricum n-am rabdare sa citesc toate descrierile despre cum arata el si cum o face sa se simta. Cand l-am terminat imi venea sa rad ca proasta ca mi-am pierdut timpul cu asa ceva, mai ales ca realitatea e atat de diferita.

Sa fim sinceri, in societatea actuala 99 % dintre barbati sunt interesati de o femeie doar daca arata bine, se grabesc cat mai repede sa o bage in pat si altceva mai nimic; nu conteaza cum arata ei (ca daca te uti la ei ce burti au o iei la fuga imediat), nicidecum sa iti mai starneasca vreo dorinta; iar cei care arata bine si se mai duc la sala, sunt atat de plini de ei incat considera ca trebuie sa ii privesti cu gura cascata si sa le cazi la picioare. Binenteles ca mai exista si exceptii dar sunt atat de putine...Toti barbatii considera ca fac un compliment unei femei atunci cand ii spun: ''vai ce bine arati astazi'' si ca imediat replica asta va gadila orgoliul si va fi praf.

spiritul Micului Print

Sunt unele lucruri pe care nu le poti

vedea cu ochii

Trebuie sa le vezi cu inima,

aici este greul.

De exemplu, daca afli spiritul copilului inauntrul tau,

veti face drumul impreuna: tu, cu amintirile, iar el, cu visurile, incervand sa aflati drumul vostru

in aventura numita viata

Mereu incercand sa faceti cum e mai bine

Iar inima niciodata nu va va obosi sau imbatrani

Delfinul- Sergio Bambaren

ploaie

Oare ce ii face pe oameni sa-si doreasca moartea? Se pare ca din ce in ce mai multi aleg calea asta.......Faptul ca nu se mai simt iubiti sau neputinta lor de a se merge mai departe asa...fara iubire. O persoana care din exterior parea multumita de viata ei tihnita si linistita, a trecut printr-o depresie. M-a uimit ceea ce mi-a zis: ''Ma uitam pe fereasta si mi-am spus: ce ar fi daca as deschide fereastra si as face un pas?!'' Am tresarit pentru ca m-am recunoscut in gandul asta; am avut si eu o perioada cand partea de intuneric din mine ma tenta: ce ar fi daca ai zabovi mai mult pe trecerea de pietoni? In perioada aceea am avut impresia ca m-am dedublat si ca partea mea de lumina se hotarase sa ma protejeze de mine insami. ''Hai, suflete, trebuie sa ajungem acasa ca ne asteapta Daria''. Probabil ca, daca nu m-ar fi asteptat Daria, as fi facut pasul acela mai devreme...Si asta pentru ca am avut o intalnire privata cu diavolul in persoana, intalnire care m-a pus la incercare; m-a tentat sa aleg calea cea mai usoara si sa ma reneg pe mine si faptele mele dar eu am ales sa imi recunosc greselile fata de mine si fata de ceilalti. Am coborat in tenebrele fiintei mele, mi-am explorat toate slabiciunile, le-am recunoscut si acceptat. In perioada aceea am simtit intr-adevar prezenta lui Dumnezeu in jurul meu.

Inteleapta si frumoasa mea prietena

De Craciun ti-am scris o scrisoare cu unele dintre lucrurile pe care le admir la tine pentru ca erai prea deprimata si dezamagita de toate dar am uitat sa iti spun ca mai presus de toate admir taria ta sufleteasca, faptul ca esti intotdeauna alaturi de familia ta (mai restransa sau mai larga), ca jonglezi cu toate si reusesti sa fii atat de frumoasa (chiar daca nu ai timp deloc de chestia asta) si atat de verticala. Cand imi zici ca sunt frumusica, imi vine sa rad pentru ca si eu cred la fel despre tine. Si ma bucur in sinea mea ca vecinii mei considera ca esti sora mea....

PS: pana cand imi vei da pozele alea in care suntem doua frumoase, am postat-o pe asta de cand urma sa devii mamica pentru ca imi place foarte mult

muzica pentru suflet

http://www.amaiaweb.es/

gratie

Baletul e o forma prin care spiritul meu se poate exprima dar l-am negat prea multa vreme si nu mai stiu drumul. Acum incerc sa imi aduc aminte, binenteles ca e foarte greu pentru cineva care nu a mai facut asta de mult, din copilarie sau adolescenta, si atunci uneori. Dupa plutire sufletul e usor ca un fulg dar trupul asta de lut e atat de greu si fiecare celula doare.

Cineva s-a uitat asa ciudat la mine cand a auzit ca mi-am propus sa ma duc la cursuri de balet si m-a intrebat care e finalitatea....... De parca ar trebui neaparat sa existe o finalitate in toate sau starea de plutire nu ar fi de ajuns......

Sper ca in curand sa fie o poza adevarata cu mine

Pentru oamenii mari!

Dacă cineva iubeşte o floare care nu există decît într-un singur exemplar în milioane de stele, asta e de ajuns pentru ca el să fie fericit cînd le priveşte. El îşi spune: „Floarea mea este acolo undeva...” Dar dacă oaia mănîncă floarea, pentru el este ca şi cum, brusc, toate stelele s-ar stinge! Şi tu crezi că asta nu e important!

Atunci te vei judeca pe tine însuţi, îi răspunse regele. Asta e cel mai dificil. Este mult mai dificil să te judeci pe tine însuţi decît să judeci pe altul. Dacă reuşeşti să te judeci bine, înseamnă că eşti cu adevărat înţelept.

Adio, spuse vulpea. Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decît cu inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor.- Ceea ce este important nu se arată ochilor, repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.- Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face atît de important.- Timpul pe care l-am petrecut cu trandafirul meu…repetă micul prinţ, ca să îşi aducă aminte.- Oamenii au uitat acest adevăr, zise vulpea. Dar tu nu trebuie să uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tău…

Albastru

Saptamana trecuta am dezamagit un coleg pentru ca am crezut in discernamantul unei alte persoane si nu am anticipat reactia ei rautacioasa si intentia de a face pe ''sefa''. Pentru o clipa am uitat ca prostia si infumurarea sunt o combinatie in fata carora palesc toate celelalte calitati ale omului...Am facut ceea ce mie imi displace atat de mult, sa fiu dezamagita. Cand am ajuns acasa, m-am oprit direct in baie incercand sa ma incalzesc in interior. Radarul Dariei a sesizat ca e ceva in neregula si a venit imediat cu trusa de doctorita sa ''ma faca bine'', mi-a luat temperatura si mi-a facut rapid o injectie. Cred ca si-a data apoi seama ca ma doare sufletelul si mi-a aplicat medicamentul minune, un pupic pe nasuc si iubire pentru obrajori. Cine o cunoaste pe Daria, stie ca masajul ei nu e tocmai delicat. I-am lasat impresia ca mi-a trecut ca sa nu o ingrijorez.
Oamenii care ma cunosc spun ca sunt prea vulnerabila, ca imi las descoperita partea asta moale si pufoasa si ca trebuie sa ma schimb. Saptamana asta m-am tot gandit la lucrurile astea si cred ca asta e partea care ma defineste pe mine, ca vad mai presus de toate partea buna a omului si o vad eu foarte bine si pe cealalta dar cred mereu ca omul respectiv o va potenta si o va dezvolta pe cea luminoasa, sau asa imi doresc.....Incerc intotdeauna sa tin in minte imaginea micului print, taria lui si puritatea....Nu inteleg de ce exista din ce in ce mai putini ''oameni frumosi''....

Daria la cumparaturi

Daria iubeste sa mearga la cumparaturi, nu trebuie neaparat sa cumparam una sau alta, ea le testeaza sa vada daca sunt ok!

Fericire

Printre atatia oameni care vad doar partea intunecata a vietii lor, eu vreau sa strig: sunt fericita!
Sunt cea mai fericita atunci cand Daria ma pupa pe nasuc si imi spune ''mami, te iubesc mult de tot, pana la cer''. Ea este minunea lui Dumnezeu pentru mine. Si atunci cand este la camin mi-o da pe Rita gargarita care nu poate sta singura acasa sub nici o forma, uneori sta la mine in buzunar sau pe birou si invata engleza sau sa puna stampile, activitatea preferata a Dariei.
Sunt fericita pentru ca nu am renuntat la visuri, pentru ca nu m-am abatut niciodata de la sufletul meu, pentru ca pot vedea partea buna a oamenilor oricat ar incerca ei sa si-o ascunda.
Sunt fericita pentru ca mi-am gasit menirea pe lume, pentru ca nu am renuntat sa mai cred si am primit o minune, pentru ca am intalnit oameni deosebiti, pentru ca am cunoscut iubirea si am vazut minunile lumii. Si chiar daca '' m-a pierdut de pe aripa ei iubirea'' pentru un moment sau pentru toata viata, ceea ce am trait imi va ramane in suflet ca un elixir si incerc sa ma pregatesc pentru tot ce va sa vie
Dupa ce am primit rezultatul mamografiei, in vara anului 2009 mi-am promis ca voi vedea lucrurile altfel si ca voi pretui fiecare clipa, fiecare curcubeu si picatura de ploaie, fiecare ninsoare si fiecare farama de frumos.
Nu pot uita bucuria de pe fata unui baietel cand a nins prima ora peste oras ca in povesti, a spus pe un ton imposibil de imitat in cuvinte: Mamaia, ninge!

Din ciclul ''Romania, te iubesc!''

Astazi a nins ca in povesti si binenteles ca orasul a fost invadat de zapada, prin urmare mi-am imbracat costumul de ski (care include si un fes destul de haios) si m-am pregatit sa merg cu transportul in comun, adica cu autobuzul si nu cu microbuzul, ca in fiecare zi.
Am reusit sa ma urc si un domn de langa mine ma apostrofeaza: ''De ce te duci la liceu asa departe, n-ai gasit unul pe aici prin zona, numai fite aveti, vreti numai licee bune, etc''. Daca n-as fi fost lovita de un iz puternic de alcool care m-a facut si pe mine sa ma imbat pe jumatate, as fi izbucnit in ras de hilaritatea situatiei. Dar asa i-am raspuns doar ca nu ma duc la liceu, ci la serviciu si am incheiat discutia. Inainte de a o avea pe Daria, mi se intampla destul de des sa fiu considerata eleva sau studenta.

Daca mai aud de vreo ‘’superfemeie’’ care ne explica ea cum a reusit cu succes sa imbine cariera cu viata de familie si a mai crescut si vreo trei copii, cred ca voi face o criza de isterie! O vreme chiar am crezut ca lucrurile astea sunt posibile, acum cand ma confrunt cu toate aceste roluri, vad ca nu se poate fara compromisuri. Problema e ca mie chiar imi plac toate rolurile si nu vreau sa renunt la nici unul dintre ele. Vreau sa imi cresc copilul cum cred eu ca e mai bine, nu il pot lasa la bunici si sa il vad doar la sfarsit de saptamana. Imi place sa fac curat in casa si sa imi aranjez spatiul interior astfel incat sa imi imprime linistea de care am nevoie pentru a lucra, imi place sa imi aranjez eu lucrurile si nu altcineva, sa stiu unde este fiecare carte si fiecare foaie de hartie; ma relaxez cand calc hainute sau spal vase (desi cei care aud ca mai sunt persoane care calca, se uita la mine de parca as fi putin nebuna?!). Imi place sa mananc si inevitabil si sa gatesc, cred cu tarie ca oricine poate face mancaruri delicioase, ca gustul depinde de cantitatea de iubire pe care o asezonezi.
In profesia mea, incerc permananet sa fiu la curent cu tot ce a aparut, sa invat permanent si niciodata sa nu fac lucrurile la intamplare; cea mai mare provocare a fost sa fac cursuri de engleza tehnica si constructii de nave pentru ca a implicat mult studiu individual, dar cred ca astfel mi-am castigat respectul colegilor care lucreaza in industria navala de mai multi sau mai putini ani. Mi-au placut intotdeauna navele si marea asa ca am invatat cu placere, cu gandul ca aceste lucruri ma vor duce mai aproape de unul dintre visurile mele: acela de a-mi construi o barca. Uneori, cand mai am dubii ca am facut alegerea potrivita, ies pe hol si ma uit la machetele navelor proiectate de-a lungul anilor, la mangai cu privirea si le mai aranjez barcile de salvare.
In sfarsit astazi am reusit sa imi incep lucrarea de disertatie pentru master, sper sa o si duc la bun sfarsit.....

''A fi roman este o frumusete a lumii!''

Imi place cartea asta a lui Dan Puric si inchid ochii de atata albastru, acum inteleg ce ma tine legata de pamantul asta; am calatorit in toata Europa si totusi dorul asta de fiecare piatra m-a chemat inapoi mereu ca o vraja si nu ma lasa sa ma stramut in alta parte, desi in fiecare zi imi promit ca anul viitor voi fi in alta parte a lumii.
Cred ca n-as putea trai fara cartile mele, in primul rand si fara toate lucrurile care reprezinta ceva in sufletul meu, si mai ales, fara sa vorbesc romaneste; cred ca nu exista alta limba care sa poata exprima ceea ce se intampla in sufletul nostru.