Dupa atatia ani de profesorat, nu e zi sa nu ma intalnesc cu fostii mei elevi care sunt la randul lor parinti sau nu, pe majoritatea ii recunosc si mai stam si depanam amintiri. Baietii imi spun:
''Doamna profesoara, va aduceti aminte cand va invitam la cafea si spuneati, in alta zi, astazi ma duc cu altcineva si asa au trecut anii de liceu....''.
Zilele trecute am revazut o fosta eleva care m-a facut sa imi aduc aminte de lucrurile cu adevarat importante. Imaginati-va o fata frumoasa intr-un scaun cu rotile, cu mainile stranse de o boala groaznica si totusi, cu un zambet permanent pe buze. Nu stiu de unde are atata putere. Era eleva la o clasa de scoala profesionala care pregatea brutari si pentru ca era o eleva extraordinar de buna, ne-am gandit sa o ajutam sa treaca la o clasa de liceu teoretic si datorita faptului ca ii era destul de greu sa participe la orele de practica. Asa ca impreuna cu doamna directoare, am chemat-o sa o intrebam daca i-ar placea varianta gasita de noi. Raspunsul ei ne-a lasat fara replica: ''Doamna directoare, eu toata viata am visat ca o sa fac paine cu mainile mele, ca o sa simt aluatul cum prinde viata si ajunge frumos si rumen pe masa unui om flamand''. Cred ca in secunda aia, am ramas fara replica si mi-a venit sa plang ca unui copil prost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu