Lectie de viata

Dupa atatia ani de profesorat, nu e zi sa nu ma intalnesc cu fostii mei elevi care sunt la randul lor parinti sau nu, pe majoritatea ii recunosc si mai stam si depanam amintiri. Baietii imi spun:
''Doamna profesoara, va aduceti aminte cand va invitam la cafea si spuneati, in alta zi, astazi ma duc cu altcineva si asa au trecut anii de liceu....''.
Zilele trecute am revazut o fosta eleva care m-a facut sa imi aduc aminte de lucrurile cu adevarat importante. Imaginati-va o fata frumoasa intr-un scaun cu rotile, cu mainile stranse de o boala groaznica si totusi, cu un zambet permanent pe buze. Nu stiu de unde are atata putere. Era eleva la o clasa de scoala profesionala care pregatea brutari si pentru ca era o eleva extraordinar de buna, ne-am gandit sa o ajutam sa treaca la o clasa de liceu teoretic si datorita faptului ca ii era destul de greu sa participe la orele de practica. Asa ca impreuna cu doamna directoare, am chemat-o sa o intrebam daca i-ar placea varianta gasita de noi. Raspunsul ei ne-a lasat fara replica: ''Doamna directoare, eu toata viata am visat ca o sa fac paine cu mainile mele, ca o sa simt aluatul cum prinde viata si ajunge frumos si rumen pe masa unui om flamand''. Cred ca in secunda aia, am ramas fara replica si mi-a venit sa plang ca unui copil prost.

zece motive sa ma mut in Bucuresti

Incerc sa gasesc motivatia de a veni in Bucuresti si de a o lua de la inceput, probabil cel mai puternic motiv ar fi acela sa imi implinesc visul. Orasul asta ma fascineaza si ma enerveaza in acelasi timp, ma cheama si ma respinge in ideea ca partea mea de visare nu poate face fata ritmului asta infernal. Oamenii mi se par ca niste robotei fara vise care se arunca pe trecerea de pietoni ca si cum de asta ar depinde viata lor, de a trece inaintea masinilor; in acest oras totul se face prea repede, oamenii au uitat pana si de propria fiinta.

Din seria ''figurilor de stil'' ale Dariei

Deoarece a trebuit sa fac operatie la un deget si in fiecare zi fac turul orasului gradinita-serviciu-gradi m-am imbracat mai mult sport in ultima vreme, fara pantofi cu toc sau ciorapi. Acum pentru ca s-a incalzit, m-am imbracat intr-o zi foarte elegant si, binenteles, mi-am luat niste pantofi cu toc mediu, care ii plac Dariei atat de mult incat am convenit ca ii dau ei cand va creste mare. Degeaba i-am promis ca ii iau altii mai frumosi si conform modei care va fi atunci, ea ii vrea pe astia........
Cand am ajuns la gradi, era doar Teo-un baietel cuminte ca o fetita. Dupa ce am schimbat-o pe Daria si m-am dus sa ii pun hainutele in dulap, Daria ii zice lui Teo: ''Teo, tu ai vazut ce pantofi are mama mea?!'' de parca ar fi fost vreun eveniment national........sau toata lumea trebuia sa ma admire pe mine.

Iubire

Cand iubesc cu adevarat oamenii au o anumita ''stralucire'' care emana din toata fiinta si mai ales din ochi; cand iubesc, oamenii sunt frumosi asemeni unui curcubeu sau unui rasarit de soare; daca am nostalgii dupa ceva anume, cred ca mi-e dor de starea asta de plutire si de continua mirare a propriei mele fiinte in fata a sine insasi. Cand iubesc, oamenii radiaza........Eu am ''stralucit'' vreo 4 ani cand am iubit prima oara, e vizibil pana si in poze. Acum mi-am pierdut stralucirea si ma simt straina si rece.

Daca imi doresc ceva pentru viitor este sa pot sa mai traiesc starea asta, sa permit ca aceasta stare sa ma mai binecuvanteze din nou si probabil ca atunci voi invata din nou sa traiesc 100%. Acum incerc sa gasesc starea asta in oamenii din jurul meu, de pe strada, casatoriti sau nu si inca nu am vazut-o, nici macar la cei care abia s-au cunoscut si afirma ca le este atat de bine impreuna......Dar astea ''sunt lucruri de mult uitate'' si ''oamenii mari sunt atat de seriosi''.