110 ani de la nasterea unui autor de geniu

''Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită''.

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă.... Poate că îmi scriu chiar mie.


A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.

A iubi înseamnă a te naşte.

A oferi cultură înseamnă a oferi setea. Restul va fi o consecinţă.

Daria vara 2010

Despre fericire- George Tarnea

Printre multele poezii care imi plac


Sa fii departe
si sa doresti
vecinatatea unui gest
pe care doar prea cunsocutele maini
au darul sa-l infatiseze
cu simplitatea
rasaritului de soare
pe asternutul inrourat
al fiecarei dimineti.

Saptamana trecuta mi-am luat o zi libera pentru ca ma durea tot corpul de oboseala si nu ne-am mai grabit, ca de obicei, sa ajungem la gradi. Ne-am uitat putin la desene animate, una langa alta, in pat. Si deodata Daria imi zice: ‘’Mami, as vrea si eu un fratior sa am cu cine ma juca.........sau nu........, mai bine o surioara’’ (majoritatea colegilor ei acum frati sau surori bebelusi). Eu am oftat doar si am zis: Ei, Daria daca ar fi atat de simplu...........
Si ea imi spune senina: ‘’Pai mananca si tu mai mult si se rezolva’’.
Eram cu ceasca de cafea in mana si era sa o scap, nu stiam daca sa rad sau sa plang pentru ca Daria e cam nedumerita despre felul in care apar bebelusii, a vazut-o pe Ana cu burtica si a stat cu urechea lipita de burtica ei, uimita ca acolo poate fi un bebelus si apoi mamaia Maria i-a spus povestea cu barza care aduce bebelusi.
Fetita mea frumoasa, imi pare rau dar nu stiu daca vei avea vreodata un fratior sau o surioara, mamica nu mai poate trece inca o data prin ceea ce a trecut ca sa te aiba pe tine si Dumnezeu nu poate face aceeasi minune de mai multe ori. Ma doare sufletul, tare as fi dorit sa fie altfel dar uneori, oricat de tare ne-am dori, unele lucruri nu se intampla dupa sufletul nostru.

Fetita care a indraznit sa doreasca

Dimineata ajungem de obicei primele la gradi si Daria se uita si cand vede ca nu e inca nici un copil, ma roaga sa stau cu ea. (Programul meu e flexibil, pontajul e electronic asa ca stau opt ore din momentul in care ajung; problema e ca de cele mai multe ori trebuie sa o si iau si atunci o las cu doamna Nuti sa o ajute la ''curatenie''). Ma asez pe scaunelul piticilor si intru in lumea de basm a copilariei; uneori sunt asa de obosita, incat as ramane acolo dar stiu ca la serviciu multi depind de mine si nu pot lipsi. Stand pe scaunel imi aduc aminte ca am vrut sa devin educatoare dar viata avea o alta intentie cu mine asa ca am devenit profesor (tot pe acolo). Am dat examen la liceul pedagogic si culmea, am trecut probele eliminatorii-muzica (profesoara din scoala generala imi zicea ca e mai bine sa tac), sport si desen si media la romana si mate nu a fost destul de mare, parintii mei nu erau ''cunoscuti''. Pentru ca aveam medie mare si ramasesera locuri la multe licee din oras s-au gandit sa ne cheme si sa ne alegem un profil-eu tocmai ma inscrisesem sa dau examen la scoala profesionala. Cand ajung la repartizare, erau multe locuri la licee teoretice, nimeni nu stia atunci prea bine ce inseamna asta... Eu eram buna si la mate si la romana dar n-am inteles niciodata logic fizica, asa ca mi-am zis decat mate-fizica sa ma innebunesca, mai bine filologie. Mare ne-a fost surpriza cand ne-am trezit noi in clasa la liceu si aflam ca suntem de fapt la profil de limbi straine si avem 4 ore de engleza si 4 de franceza!!!!!!!!!!(iar inainte de 90 cine invata limbi straine....) si cand am mai vazut ca avem si latina, am zis ca nu ma mai duc la scoala
Profa' de engleza a inceput sa ne vorbeasca in engleza din prima ora si, cand a vazut ca ne uitam ca prostii la ea, si-a dat seama ca habar nu avem si au decis sa inceapa cu inceputul, unii au reusit sa invete, altii nu. Cel mai mult mi-a placut doamna de franceza, gen Mary Poppins-vesela, optimista, buna, ca un cantec frantuzesc si cu o rabdare de fier. Am invatat totul singura pentru ca mama muncea 10 ore pe zi si nu ne permiteam sa ma mediteze pe mine. Luam carti de la biblioteca si invatam, uneori ma apuca o enervare atat de mare incat le luam, ma duceam pe balcon hotarata sa le arunc afara dar imi aduceam aminte ca nu sunt ale mele........si le puneam la loc pe masa. Si pentru ca la biblioteca erau mai multe carti in limba franceza, m-am indragostit de scriitorii francezi mai mult si la examenul de bacalaureat am luat singurul zece curat la proba scrisa. In clasa a XIIa as fi vrut sa dau la o facultate in Bucuresti, la relatii internationale dar am inteles ca nu se poate cand m-am uitat la mama mea frumoasa si mi-am dat seama ca oricum facea un efort si pentru Galati. Diriginta mea, o femeie inchipuita, nu m-a incurajat in nici un fel, convisa ca nu voi reusi si a chemat-o pe mama la scoala sa ii spuna ca am avut tupeul sa scriu ca vreau sa urmez Facultatea de Relatii Internationale si sa devin ambasador. Nu am iertat-o niciodata ca a chemat-o pe mama sa o umileasca si i-a spus ''Doamna, nu va dati seama ca dumneavoastra sunteti femeie de serviciu.....la Facultatea asta se duc doar fii de ambasadori. Noroc ca mama mea, mai desteapta decat multi oameni cu facultate, i-a dat un raspuns intelept: ''Adica copiii unei femei de serviciu nu au voie sa aiba vise?''
Si am reusit a zecea din o suta de candidati, care mai de care cu pregatiri si meditatii pe toata durata liceului. M-am uitat de vreo trei ori pe lista, convinsa ca e o greseala si nu e numele meu si apoi m-am dus la mama la scoala unde lucra sa ii dau vestea cea mare-mama s-a asezat si a inceput sa planga;
Inca imi mai doresc sa ajung la Bucuresti si sa devin ambasador, probabil peste cativa ani.

''Supa de pui din suflet de copil''

Am devenit niste oameni marginiti, incarcati de prejudecati, care nu mai pot vedea si aprecia lucrurile adevarate la justa lor valoare si care judecam iubirea prin prisma noastra murdara si neclara. Mi-a ramas intiparita o expresie, o exprimare a unui adult pe care nu o pot uita: "eu n-as putea niciodata sa cresc copilul altuia''. Si prin contrast exprimarea unui copil: ''Ce inseamna sa fii adoptat? Inseamna, ca in loc sa cresti in burtica mamei cresti in sufletul ei''.

Cunosc oameni care au preferat sa ramana singuri, fara copii, avand aceeasi parere ca si adultul meu si oameni care sunt binecuvantati zi de zi de o bucurie pe care nimic altceva nu ti-o poate oferi.